Potrivit prevederilor art.296^19 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator sau entităţi asimilate angajatorului, prevăzute la art. 296^3 din Codul fiscal, au obligaţia
Prin proiectul de OUG, publicat recent pe mfinante.ro, se asigura punerea in aplicare a solicitarii Romaniei aprobate de Consiliul Uniunii Europene, prin Decizia nr. 2012/181/UE, de autorizare a Romania sa majoreze plafonul de scutire pentru mici intreprinderi de la 35.000 la
Ordinul preşedintelui Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României nr. 6/2012 prin care se modifică şi se completează Regulamentul BNR nr. 4/2005 privind regimul valutar şi care abrogă Norma BNR nr. 4/2005 privind efectuarea operaţiunilor de schimb valutar, a fost publicat in